Balada motanului

Motan m-as fi dorit sa fiu

cu coada-n sus, cu blana-n dungi,

cu gheare si mustete lungi,

c-un ochi verzui si-un ochi caprui.

La ora cind tiris-grapis

zapada noptii se aduna

eu, cocotat pe-acoperis,

sa urlu a pustiu la luna.

Si-atuncea, sapte gospodine

sa dea cu bolovani in mine

si sa ma-njure surd, de Domnul,

ca le-am stricat, urlind, tot somnul.

De sus, din virful saptaminii,

sa le rinjesc urlat, scirbos:

iubesc doar locul nu stapinii,

precum fac ciinii pentr-un os.

Si iarasi sapte gospodine

sa dea cu bolovani in mine,

iar eu sa urlu, urlu-ntruna

atit cit n-o apune luna.

Motan m-as fi dorit sa fiu

cu coada-n sus, cu blana-n dungi,

cu gheare si mustete lungi

c-un ochi verzui si-un ochi caprui.

Cind zorii ziua o deznoada

sa ma tot duc, sa ma tot duc

si tinicheaua prinsa-n coada

s-o zdranganesc pe strazi, nauc.

Jegos si obosit, apoi,

cu matele in liturghie,

sa ma adun, sa ma-ncovoi

prin albiturile-n fringhie.

Ca-n fata unui sobolan

spinarea sa mi-o fac colan

sa scuip, sa scuip si-n urma iar

hai-hui sa plec pe strazi, hoinar.

Pisicile de prin vecini

sa le gonesc pe la pricini,

sa-mi fete fiecare-un pui

c-un ochi verzui si-un ochi caprui.

Iar cind o fi uitat sa mor

la circiuma din mahala

sorbita-n calea pumnilor

posirca acra viu sa stea.

"Hei... viata, viata... iesi din cort

hai, pune-mi-te iar pe dant...

te uita... zace colo-n sant

motanul mort, motanul mort..."

11 August 1955

Nichita Stãnescu