a iubi inseamna.....

A iubi inseamna....

sa te simti singur cind persoana iubita nu e cu tine....





si sa te gandesti la ea macar o data pe zi...




sa radeti de amintiri frumoase ...





sa vrei sa fii alaturi de ea in orice moment ...





sa ocolesti toate barierele pentru ea...





sa petreceti momente fericite impreuna...





sa scrii ceea ce gandesti despre ea....





sa iubesti compania ei....





sa te gandesti la ea chiar daca esti de cealalta parte a lumii...





sa o acoperi de pupici.

scrisoare catreun inger

Drumurile noastre s-au intalnit intr-o zi minunata.Ne-a fost dat de soarta sa ne intalnim,sa ne gasim unul pe celalalt,sa ne alinam sufletele ranite ...cand te-am vazut prima data nu am crezut ca ne potrivim din anumite puncte de vedere .Suntem asa de diferiti si totusi asa de asemanatori.
Puisorul meu dulce,te caut cu privirea in lumea asta rea ,caut un loc linistit,caut un spiridus care sa ma ajute sa dezleg taina acestei lumi,dar imi pune in tolba mai multe mistere decat poate omul dezlega in zece vietzi.
Acum inima mi-e pustiita de dor.Mi-e dor de tine ,pui mic si scump.Buzele ma dor caci isi doresc alinarea,cersesc atingerea delicata a buzelor tale,savoarea lor dulce.Ochii ma dor caci isi doresc leacul,isi doresc privirea ta ,isi doresc zambetul tau ,care e asemanator cu al ingerilor din paradis .Ma dor urechile caci nu te aud.Vocea ta e un pansament pt sufletul meu ranit.Prezenta ta e cel mai bun remediu e cea mai buna solutie.
In viatza mea trista,in pustiul universului meu a aparut intr-o zi rece de octombrie o speranta .O lumina,un inger ce mi-a dat de inteles ca sunt multe lucruri pt care se merita sa lupti.Nu am gasit prea multe motive ,dar am gasit unult care se merita sa lupt:DRAGOSTEA PT UN INGER,un inger cu un nume de vis.
Acest inger a venit dintr-o lume necunoscuta mie,a devenit puisorul meu meu dulce,scumpetea mea mica pe care o ador....
Te iubesc mai mult ca ieri si mai putin ca maine

Iubirea

Oare iubirea chiar exista? Sau mai bine: Ce e iubirea?

Uneori ma intreb daca acest sentiment: iubirea, dureaza "pana cand moartea ne va desparti"? Oare cineva ajuns la varsta a treia isi mai iubeste jumatatea sau e respectul si iubirea care o simtim fata de un prieten drag?

Dupa cativa ani de convietuire sentimentele se modifica? Capata alta forma? E firesc? Se intampla oricui?

O cãlãrire în zori

Tacerea se izbeste de trunchiuri, se-ncrucise,

se face departare, se face nisip.

Mi-am întors catre soare unicul chip,

umerii meu smulg din goana frunzise.

Campul taindu-l, pe doua potcoave

calul meu salta din lut, fumegind.

Ave, mã-ntorc catre tine, eu. Ave!

Soarele a izbucnit peste lume strigind.

Tobe de piatra bat, soarele creste,

taria cu acvile din fata lui

se prabuseste în trepte de aer, sticleste.

Tacerea se face vint albastrui,

pintenul umbrei mi-l creste

în coastele cimpului.

Soarele rupe orizontul în doua.

Taria isi naruie sfirsetele-i carcere.

Sulite-albastre, fãrã intoarcere,

privirile mi le-azvirl, pe-amindoua,

sã-l intimpine fericite si grave.

Calul meu salta pe doua potcoave.

Ave, maree-a luminilor, ave!

Soarele salta din lucruri, strigind

clatina muchiile surde si grave.

Sufletul meu il intimpina, ave!

Calul meu salta pe doua potcoave.

Coama mea blonda arde în vint.

O cãlãrire în zori -Nichita Stanescu

La poarta

Vaselica din Socoli

Sufera de sapte boli;

una-n suflet, trei in ea;

si-alte trei la bidinea,

c-a facut amor pe bani

cu lichele si golani.

Blestemat s-ai fie patul,

c-a bolnavit tot satul.

Mi-a zis Leana lu' Matei

c-a vazut-o-n calea ei

ieri, si ca era batuta --

ochii-n lapte de cucuta,

sinii revarsati pe pintec

de rusine, lung si trist --

c-a avut-o insusi Crist.

Ianuarie 1955

Nichita Stãnescu

Balada motanului

Motan m-as fi dorit sa fiu

cu coada-n sus, cu blana-n dungi,

cu gheare si mustete lungi,

c-un ochi verzui si-un ochi caprui.

La ora cind tiris-grapis

zapada noptii se aduna

eu, cocotat pe-acoperis,

sa urlu a pustiu la luna.

Si-atuncea, sapte gospodine

sa dea cu bolovani in mine

si sa ma-njure surd, de Domnul,

ca le-am stricat, urlind, tot somnul.

De sus, din virful saptaminii,

sa le rinjesc urlat, scirbos:

iubesc doar locul nu stapinii,

precum fac ciinii pentr-un os.

Si iarasi sapte gospodine

sa dea cu bolovani in mine,

iar eu sa urlu, urlu-ntruna

atit cit n-o apune luna.

Motan m-as fi dorit sa fiu

cu coada-n sus, cu blana-n dungi,

cu gheare si mustete lungi

c-un ochi verzui si-un ochi caprui.

Cind zorii ziua o deznoada

sa ma tot duc, sa ma tot duc

si tinicheaua prinsa-n coada

s-o zdranganesc pe strazi, nauc.

Jegos si obosit, apoi,

cu matele in liturghie,

sa ma adun, sa ma-ncovoi

prin albiturile-n fringhie.

Ca-n fata unui sobolan

spinarea sa mi-o fac colan

sa scuip, sa scuip si-n urma iar

hai-hui sa plec pe strazi, hoinar.

Pisicile de prin vecini

sa le gonesc pe la pricini,

sa-mi fete fiecare-un pui

c-un ochi verzui si-un ochi caprui.

Iar cind o fi uitat sa mor

la circiuma din mahala

sorbita-n calea pumnilor

posirca acra viu sa stea.

"Hei... viata, viata... iesi din cort

hai, pune-mi-te iar pe dant...

te uita... zace colo-n sant

motanul mort, motanul mort..."

11 August 1955

Nichita Stãnescu

VIS

Ce vis ciudat avui! dar visuri

Sunt ale somnului fapturi:

A noptii minte le scorneste;

Le spun a noptii negre guri.

.................

Pluteam pe-un riu. Sclipiri bolnave

Fantastic trec din val in val;

In urma'mi - noaptea de dumbrave,

Nainte'mi - domul cel regal.

Caci pe-o insula,in farmec,

Se'nalta negre,sfinte bolti -

Iar luna murii lungi albeste,

Cu umbra imple orice colt.

Ma urc pe scari,intru'nlauntru -

Tacere-adanca l'al meu pas,

Prin intunerec vad inalte

Chipuri de sfinti p'iconostas;

Sub bolta mare doar straluce

Un singur sambure de foc -

In dreptul lui s'arat'o cruce

Si'ntunecime'n orice loc.

Acum de sus,din chor,apasa

Un cantec trist,pe murii reci -

Ca o cersire tanguioasa

Pentru repaosul de veci;

Prin tristul zgomot'mi se-arata

Incet,sub val,un chip ca'n somn

Cu o faclie'n mana'i slaba,

In alba mantie,de domn,

Si ochii mei in cap ingheata

Si spaima'mi saca glasul meu;

Eu ii smulg valul de pe fata -

Tresar,incremenesc:sunt eu!

...........

De-atunci ca'n somn eu umblu ziua

Si uit ce spun adeseori;

Soptesc cuvinte ne'ntelese -

Si parca-astept ceva:sa mor!

Mihail Eminescu

(1876 - publ. postum)

O, RAMII

"O, ramii, ramii la mine,

Te iubesc atit de mult!

Ale tale doruri toate

Numai eu stiu sa le-ascult;

In al umbrei intuneric

Te asaman unui print,

Ce se uit-adinc in ape

Cu ochi negri si cuminti;

Si prin vuietul de valuri,

Prin miscarea naltei ierbi,

Eu te fac s-auzi in taina

Mersul cirdului de cerbi;

Eu te vad rapit de farmec

Cum ingini cu glas domol,

In a apei stralucire

Intinzind piciorul gol

Si privind in luna plina

La vapaia de pe lacuri,

Anii tai se par ca clipe,

Clipe dulci se par ca veacuri."

Astfel zise lin padurea,

Bolti asupra-mi clatinind;

Suieram l-a ei chemare

S-am iesit in cimp rizind.

Astazi chiar de m-as intoarce

A-ntelege n-o mai pot...

Unde esti, copilarie,

Cu padurea ta cu tot?

(1879, 1 februarie)

CE E AMORUL?

Ce e amorul? E un lung
Prilej pentru durere,
Caci mii de lacrimi nu-i ajung
Si tot mai multe cere.

De-un semn in treacat de la ea
El sufletul ti-l leaga,
Incit sa n-o mai poti uita
Viata ta intreaga.

Dar inca de te-asteapta-n prag
In umbra de unghere,
De se-ntilneste drag cu drag
Cum inima ta cere:

Dispar si cerul si pamint
Si pieptul tau se bate,
Si totu-atirna de-un cuvint
Soptit pe jumatate.

Te urmareste saptamini
Un pas facut alene,
O dulce stringere de mini,
Un tremurat de gene.

Te urmaresc luminatori
Ca soarele si luna,
Si peste zi de-atitea ori
Si noaptea totdeauna.

Caci scris a fost ca viata ta
De doru-i sa nu-ncapa,
Caci te-a cuprins asemenea
Lianelor din apa.

(1883, 17/29 iunie)
Ce e amorul? - Mihai Eminescu

Lacrima si raza

O lacrima
Desprinsa dintre genele unei plapande amintiri
Ce sta ascunsa-n fundul unui suflet
Cazu
Pe albul unei fragede petale...
O raza dete peste ea
Si-i zise:
"Simt din caldura ta ca nu esti bob de roua...
De unde vii si ce esti?"

In vreme ce se destrama in pulbere de soare,
Raspunse lacrima:
"Eu sunt un strop de suflet
Si sunt
Ca picurii izvoarelor fierbinti:
Vin totdeauna din adancuri - mari!"...


Lacrima si raza Lucian Blaga

Dati-mi un trup voi muntilor

Numai pe tin ete am , trecatorul meu trup,
si totusi
flori albe si rosii eu nu-ti pun pe frunte si-n plete,
caci lutul tau slab
mi-e prea stramt pentru strasnicul suflet
ce-l port.

Dati-mi un trup,
voi muntilor,
marilor,
dati-mi alt trup sa-mi descarc nebunia
in plin!
Pamantule larg, fii trunchiul meu,
fii pieptul acestei naprasnice inimi,
prefa-te-n lacasul furtunilor cari ma strivesc,
fii amfora eului meu indaratnic!
Prin cosmos
auzi-s-ar atuncea maretii mei pasi
si-as apare navalnic si liber
cum sunt,
pamantule sfant.

Cand as iubi,
mi-as intinde spre cer toate marile
ca niste vanjoase , salbatice brate fierbinti,
spre cer,
sa-l cuprind,
mijlocul sa-i frang,
sa-i sarut sclipitoarele stele.

Cand as uri,
as zdrobi sub picioarele mele de stanca
bieti sori
calatori
si poate-as zambi.

dar numai pe tine te am , trecatorul meu trup.



Dati-mi un trup voi muntilor - Lucian Blaga

Leaganul

Eram asa de obosit
si sufeream.
Eu cred ca sufeream de prea mult suflet.

Pe dealuri zorile isi deschideau pleoapele
si ochii inrositi de neodihna.

Pierdut - m-am intrebat:
Soare,
cum mai simti nebuna bucurie
de-a rasari?

Si-n dimineata-aceea fara somn
cum colindam cu pasi de plumb
intr-un ungher am dat de-un leagan.
Paianjenii-si teeau in el maruntele lor lumi,
iar carii-i macinau tacerea.

L-am privit cu gandul larg deschis.
era leaganul
in care-o mana-mbatranita azi de soarta mea
mi-a leganat
intaiul somn si poate-ntaiul vis.

cu degetele amintirii
mi-am pipait
incet,
incet,
trecutul ca un orb
si fara sa-nteleg de ce
m-am prabusit
si-n hohote
am inceput sa plang deasupra leaganului meu.

eram asa de obosit
de primaveri
de trandafiri,
de tinerete
si de ras.
Aiurand ma cautam in leaganul batran
cu mainile pe mine insumi
- ca prunc.

Leaganul - Lucian Blaga

Amurg de toamna

Amurg de toamna

..................................................
O, sufletul!
Sa mi-l ascund mai bine-n piept
si mai adanc,
sa nu-l ajunga nici o raza de lumina:
s-ar prabusi.

E toamna.

Amurg de toamna -Lucian Blaga

Melancolie

Un vant razlet isi sterge lacrimile reci
pe geamuri.Ploua.
Tristeti nedeslusite-mi vin, dar toata
durerea
ce-o simt n-o simt in mine,
in inima,
in piept,
ci-n picurii de ploaie care curg.
Si altoita pe fiinta mea imensa lume
cu toamna si cu seara ei
ma doare ca o rana.
Spre munti trec nori cu ugerele pline.
Si ploua.

Melancolie - Lucian Blaga

Dorul

Setos iti beau mireasma si-ti cuprind obrajii
cu palmele-amandoua, cum cuprinzi
in suflet o minune.
Ne arde-apropierea, ochi in ochi cum stam.
Si totusi tu-mi soptesti:"Mi-asa de dor de tine!"
Asa de tainic tu mi-o spui si dornic, parc-as fi
pribeag pe-un alt pamant.

Femeie,
ce mare porti in inima si cine esti?
Mai canta-mi inc-o data dorul tau,
sa te ascult
si clipele sa-mi para niste muguri plini,
din care infloresc aievea - vesnicii.

Dorul -Lucian Blaga

Noapte

Pe luna , cand ne scapara-n argintul noptii
pocalele de vin ca niste ochi de fiara,
cu un suras ametitor tu-mi rascolesti
tot furnicarul de porniri,
cari nu-si mai afl-apoi odihna.
Sub ocrotirea limpede a zarii
biruitoare ma privesti
si-n ochii mei te oglindesti
stralucitoare, mandra si pagana.
Iar eu incet, nespus de-ncet
pleoapele-mi inchid,
imbratisand cu ele tainic
icoana ta din ochii mei,
surasul tau , iubirea si lumina ta -
pe luna, cand ne scapara-n argintul noptiipocalele de vin ca niste ochi de fiara.

"Noapte" Lucian Blaga

Sus

Pe-un pisc.
Sus. Numai noi doi.
Asa:cand sunt cu tine
ma simt nespus de-aproape
de cer.
Asa de-aproape,
de-mi pare ca de ti-as striga
in zare - numele -
i-as auzi ecoul
rasfrant de bolta cerului.
Numai noi doi.
Sus.


"Sus" Lucian Blaga

Nu-mi presimti?

Nu-mi presimti tu nebunia cand auzi
cum murmura viata-n mine
ca un izvor
navalnic intr-o pestera rasunatoare?

Nu-mi presimti vapaia cand in brate
imi tremuri ca un picur
de roua-imbratisat
de raze de lumina?

Nu-mi presimti iubirea cand privesc
cu patima-n prapastia din tine
si-ti zic:
O, niciodata n-am vazut pe Dumnezeu
mai mare!?

"Nu-mi presimti? " Lucian Blaga

Lacrimile

Cand izgonit din cuibul vesniciei
intaiul om
trecea uimit si-ngandurat prin codri ori pe campuri,
il chinuiau mustrandu-l
lumina, zarea, norii-si din orice floare
il sageta c-o amintire paradisul-
Si omul cel dintai, pribeagul, nu stia sa planga.
Odata, istovit de-albastrul prea senin
al primaverii,
cu suflet de copil intaiul om
cazu cu fata-n pulberea pamantului:
"Stapane, ia-mi vederea,
ori daca-ti sta-n putinta Impainjeneste-mi ochii
c-un giulgiu
sa nu mai vad
nici flori, nici cer,nici zambetele Evei si nici nori,
caci, vezi - lumina lor ma doare".

Si-atuncea Milostivul intr-o clipa de-ndurare
ii dete - lacrimile.

"Lacrimile" Lucian Blaga

Noi si pamantul

Atatea stele cad in noaptea asta.
Demonul noptii tine parca-n mani pamantul
si sufla peste el scantei ca peste-o iasca
naprasnic sa-l aprinda.
In noaptea asta-n care cad
atatea stele, tanarul tau trup
de vrajitoare-mi arde-n brate
ca-n flacarile unui rug.
Nebun,
ca niste limbi de foc eu bratele-mi intind,
ca sa-ti topesc zapada umerilor goi,
si ca sa-ti sorb, flamand sa-ti mistui
puterea, sangele, mandria, primavara, totul.
In zori cand ziua ta aprinde noaptea,
cand scrumul noptii o sa piara dus
de-un vant spre-apus,
in zori de zi as vrea sa fim si noi
cenusa,
noi si-pamantul.


"Noi si pamantul" Lucian Blaga